§ 119. - Decizia 4/2017 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2017
4A se vedea Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, ediţia a II-a, vol. IV, Editura Academiei Române şi Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 512; Florin Streteanu, "Întreruperea rezoluţiei infracţionale unice. Criterii de determinare" în Revista de Drept penal, Anul V, nr. 4, Bucureşti, 1998, pag. 71-84.