§ 115. - Decizia 4/2017 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2017
Faţă de modul de incriminare a infracţiunii de abandon de familie în varianta ce face obiectul prezentei sesizări se constată că reglementarea actuală a preluat aproape identic conţinutul constitutiv al celei din vechiul Cod penal [art. 305 alin. 1 lit. c)], singura diferenţă, sub acest aspect, fiind reprezentată de majorarea intervalului de neplată cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, respectiv de la două luni la trei luni.