§ 11. - Decizia 4/2017 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2017
A apreciat că, deşi existenţa pluralităţii de subiecţi pasivi nu poate fi contestată, calificarea ipotezei în discuţie ca fiind o unitate ori o pluralitate infracţională se impune a fi realizată şi în funcţie de alte criterii. Astfel, trebuie avut în vedere caracterul obligaţiei de întreţinere a cărei încălcare, în modalitatea prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, constituie latura obiectivă (tipicitatea obiectivă) a infracţiunii, în raport cu care se configurează vinovăţia autorului (rezoluţia infracţională).