§ 63. - Decizia 4/2013 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac

M.Of. 226

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2013
Referirea la cerinţa ca "hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul să fi rămas irevocabilă" rămâne valabilă inclusiv în contextul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, atâta timp cât prezentul recurs în interesul legii vizează cereri de chemare în judecată formulate chiar înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.