§ 41. - Decizia 4/2013 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac

M.Of. 226

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2013
A dispune cu privire la relaţiile personale şi patrimoniale dintre părinţi şi copiii lor minori prin aplicarea legii în vigoare la data introducerii cererii de divorţ, anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, ar conduce la crearea unor situaţii absurde, în care, pentru soluţia pronunţată prin hotărârea de divorţ, ar trebui solicitată imediat modificarea impusă de noile norme legale, pentru a se respecta interesul superior al copilului.