§ 74. - Decizia 4/2012 [R] privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi care nu a fost anulată, prin care părţile convin să nu se acorde drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, precum şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate

M.Of. 248

În vigoare
Versiune de la: 12 Aprilie 2012
Art. 329 din Codul de procedură civilă: "Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti"