§ 4. - Decizia 4/2012 [R] privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi care nu a fost anulată, prin care părţile convin să nu se acorde drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, precum şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate

M.Of. 248

În vigoare
Versiune de la: 12 Aprilie 2012

Rodica Aida Popa

- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea

- preşedintele Secţiei I civile

Corina Michaela Jîjîie

- preşedintele Secţiei penale

Ionel Barbă

- preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Adrian Bordea

- preşedintele Secţiei a II-a civile

Florentin Sorin Drăguţ

- judecător la Secţia I civilă

Cristina Luzescu

- judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor

Elena Floarea

- judecător la Secţia I civilă

Dănuţ Cornoiu

- judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu

- judecător la Secţia I civilă

Raluca Moglan

- judecător la Secţia I civilă

Adriana Chioseaua

- judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu

- judecător la Secţia a II-a civilă

Tatiana Gabriela Năstase

- judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau

- judecător la Secţia a II-a civilă

Elena Cârcei

- judecător la Secţia a II-a civilă, judecător-raportor

Mirela Poliţeanu

- judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Florica Voicu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Camelia Marcu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Sîrbu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător - raportor

Carmen Maria Ilie

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emanuel Albu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Magdalena Frumuşelu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu

- judecător la Secţia penală

Ionuţ Matei

- judecător la Secţia penală