§ 27. - Decizia 399/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

M.Of. 930

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2018
21. În acest context, astfel cum dispune art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a prevăzut că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Acest termen de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Din analiza cadrului legislativ în materie de prescripţie, Curtea reţine că acesta este o reglementare specială faţă de cea instituită prin normele de drept comun, fiind de competenţa legiuitorului să dimensioneze în mod corespunzător durata termenelor de prescripţie în materie fiscală şi data de la care acestea încep să curgă, în virtutea prevederilor art. 139 din Constituţie, potrivit cărora, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi ale art. 115 referitor la delegarea legislativă din Legea fundamentală.