§ 9. - Decizia 396/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

M.Of. 1281

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2022
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală dau naştere unei discriminări, întrucât nu permit societăţii în insolvenţă să facă imputaţia plăţii pentru sumele pe care le achită către creditorul bugetar. Astfel, autoarea este nemulţumită că, la momentul efectuării plăţilor către creditorul bugetar, nu poate preciza dacă doreşte să stingă datorii curente sau datorii cuprinse în planul de reorganizare. Prin urmare, autoarea consideră că legiuitorul a limitat în mod nejustificat posibilitatea unei societăţi în insolvenţă de a proceda la imputaţia plăţilor efectuate către creditorii bugetari, stabilind cu titlu imperativ că se sting cu prioritate creanţele curente, urmând ca sumele cuprinse în plan să fie stinse numai după plata integrală a datoriilor curente.