§ 31. - Decizia 396/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

M.Of. 1281

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2022
22. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa privind executarea silită a creanţelor bugetare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 306 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 5 iulie 2021), adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin Constituţie.