§ 21. - Decizia 396/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

M.Of. 1281

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2022
12. Curtea reţine că Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, ţinând cont de prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", precum şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006.