Decizia 396/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 316

În vigoare
Versiune de la: 22 Aprilie 2008
Decizia 396/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Dată act: 25-mar-2008
Emitent: Curtea Constitutionala

Ioan Vida

- preşedinte

Nicolae Cochinescu

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ion Tiucă

- procuror

Mihai Paul Cotta

- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "TCF Imex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.367/113/2007 al Tribunalului Brăila - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.367/113/2007, Tribunalul Brăila - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "TCF Imex" - S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii autorului excepţiei împotriva deciziei emise de Inspecţia Muncii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 9 şi art. 41 alin. (2) din Constituţie. În opinia sa, clauzele contractelor colective de muncă nu pot produce efecte decât pentru părţile contractante, iar extinderea efectelor unor clauze contractuale şi în privinţa altor persoane, menţionate de textele legale criticate, contravine prevederilor constituţionale invocate.
Tribunalul Brăila - Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că textele legale la care se referă autorul excepţiei nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece au rolul de a proteja salariaţii care nu au aderat la o organizaţie sindicală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că aspectele invocate de autorul excepţiei nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare a dispoziţiilor Legii fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au următorul conţinut:
- Art. 11: "Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.";
- Art. 241: "(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toţi salariaţii angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel naţional.";
- Art. 247: "În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu următoarele texte din Constituţie: art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale şi art. 41 alin. (2) referitor la munca şi protecţia socială a muncii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Dispoziţiile legale criticate nu contravin sub nicio formă prevederilor art. 9 din Constituţie. Dimpotrivă, ele stabilesc condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, în conformitate cu textul constituţional. Prevederea că pentru salariaţii care nu au încheiat contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior corespunde dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie care consfinţesc că toţi salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, iar nu numai cei care au încheiat contracte colective de muncă. Totodată, potrivit art. 135 alin. (2) din Legea fundamentală, statul este obligat să protejeze interesele naţionale, iar în baza lit. f) a aceluiaşi alineat, să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, de care să poată beneficia inclusiv angajaţii care nu au încheiat contractul colectiv de muncă.
În consecinţă, obligaţia prevăzută de lege în sarcina angajatorilor de a asigura tuturor salariaţilor, inclusiv celor care nu au încheiat contracte colective de muncă, un nivel minim privind salarizarea şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă rezultă tocmai din prevederile constituţionale menţionate referitoare la atribuţiile statului.
Prin Decizia nr. 96 din 5 februarie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin, (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 28 februarie 2008, Curtea Constituţională a statuat că "raţiunea reglementării încheierii contractelor colective de muncă atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de ramură şi la nivel naţional, constă în aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie, care garantează atât dreptul la negocieri colective în materie de muncă, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. Totodată, una dintre obligaţiile statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale ale angajaţilor."
De altfel, Curtea a statuat şi în Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006 referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, că "dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeaşi decizie însă instanţa de contencios constituţional a arătat că "părţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare".
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "TCF Imex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.367/113/2007 al Tribunalului Brăila - Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2008.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 316 din data de 22 aprilie 2008