§ 25. - Decizia 395/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^2 alin. (4) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004

M.Of. 817

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2021
17. În prealabil, cu privire la cererea depusă de către autor, de modificare şi completare a excepţiei de neconstituţionalitate prin extinderea obiectului acesteia la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, având în vedere art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) ", iar "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi". Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar motivarea scrisă formulată de autor nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi altul decât cel stabilit prin respectiva încheiere fără ca acesta să poată fi ulterior modificat de vreuna dintre părţi. Prin urmare, nu poate fi primită cererea prin care se modifică şi se completează excepţia de neconstituţionalitate formulată direct în faţa Curţii Constituţionale, după sesizarea acesteia prin încheiere (a se vedea în acelaşi sens, de exemplu, Decizia nr. 47 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.054 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, paragraful I, şi Decizia nr. 151 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 16 iulie 2018, paragraful 24). Aşa fiind, în prezenta cauză, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată.