§ 46. - Decizia 387/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

M.Of. 65

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2025
37. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit, în paragraful 71 al aceleiaşi Decizii nr. 3 din 11 martie 2024, că elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. În acord cu aceste considerente, instanţa supremă a conchis în continuare (paragraful 85) că valoarea de referinţă sectorială nu poate fi vizată de aplicarea plafonului legal la care se referă art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.