§ 37. - Decizia 387/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

M.Of. 65

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2025
28. Relevantă în cauză este Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, prin care, respingând critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea a statuat că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, al indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (paragraful 37 din Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019).