§ 25. - Decizia 385/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

M.Of. 1322

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2024
19. În acest sens, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, legiuitorul a realizat deja o diferenţiere faţă de titularii originari ai dreptului de proprietate şi de moştenitorii acestora, prin faptul că a reglementat exclusiv posibilitatea acordării unei despăgubiri constând într-un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, excluzând, aşadar, atât posibilitatea restituirii în natură, cât şi pe cea a compensării integrale prin puncte, pe considerentul că măsurile de preluare abuzivă s-au răsfrânt, direct sau indirect, doar asupra titularilor dreptului şi moştenitorilor acestora. În consecinţă, Curtea a constatat că criteriul utilizat de legiuitor pentru stabilirea modalităţii de evaluare a imobilelor este unul pur subiectiv, care nu are nicio legătură cu beneficiarii despăgubirilor, fiind, prin urmare, contrar prevederilor art. 16 din Constituţie.