§ 33. - Decizia 385/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 949

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2023
27. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate prin prisma dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, a constatat, referitor la obligaţia declarării prealabile a adunărilor publice, că aceasta nu contravine libertăţii de exprimare sau libertăţii de întrunire. Cu aceeaşi ocazie, făcând referire la jurisprudenţa sa, şi anume Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, sau Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementată de Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârile din 21 iunie 1985 şi 10 octombrie 1979, pronunţate în cauzele Plattform "Arzte fur das Leben" împotriva Austriei şi Rassemblement jurassien împotriva Elveţiei, prin care instanţa europeană a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile care au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată.