§ 32. - Decizia 385/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 949

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2023
26. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, se constată că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce persoana sancţionată contravenţional are posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, atacând procesul-verbal de constatare şi sancţionare întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 60/1991, litigiu în cadrul căruia beneficiază de toate componentele dreptului de apărare şi ale dreptului la un proces echitabil, inclusiv ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate. Stabilirea în concret a circumstanţelor săvârşirii faptei contravenţionale şi a caracteristicilor locului de desfăşurare a adunării publice, precum şi aplicarea excepţiilor prevăzute de lege de la regula declarării prealabile a adunărilor publice constituie aspecte ale aplicării legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu aspecte de neconstituţionalitate.