§ 31. - Decizia 385/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 949

În vigoare
Versiune de la: 20 Octombrie 2023
25. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că tocmai în scopul interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991 de către instanţele judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Prin urmare, textul de lege criticat, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Faptul că autorul excepţiei este nemulţumit de interpretarea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii nu poate conduce de plano la încălcarea exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii.