§ 28. - Decizia 385/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale art. 52 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

M.Of. 145

În vigoare
Versiune de la: 12 Februarie 2021
20. Curtea constată că, potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, constituie infracţiune reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din acelaşi act normativ. Curtea reţine că, în principiu, reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă (art. 35 din Legea nr. 46/2008). Prin excepţie, legiuitorul a permis reducerea pentru situaţiile prevăzute la art. 36 din Legea nr. 46/2008, respectiv scoaterea/definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional după declararea acestora de utilitate publică, în condiţiile legii, terenuri destinate realizării obiectivelor de interes naţional, precum şi a unor terenuri pe care sunt amplasate capacităţi de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea naţională.