§ 35. - Decizia 384/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 şi art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

M.Of. 918

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2021
18. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că legiuitorul a adoptat reglementări care vizează şi acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale. În acest sens sunt prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi ale art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, prin care se instituie posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, la solicitarea justificată a părţilor interesate. Faţă de această împrejurare, având în vedere faptul că principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, şi, în acelaşi timp, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite, nu se poate reţine pretinsa discriminare pe criteriul averii, întrucât există mijloace legale prin care se asigură protecţia drepturilor fundamentale, legiuitorul adoptând mecanisme de protecţie a persoanelor vulnerabile din punct de vedere financiar, ceea ce constituie o garanţie a accesului liber la justiţie.