Nou Decizia 381/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive personalului din sistemul justiţiei, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006
M.Of. 1155
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Decizia 381/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive personalului din sistemul justiţiei, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006
Dată act: 27-oct-2025
Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Mariana Constantinescu | - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
Carmen Elena Popoiag | - preşedintele Secţiei I civile |
Adina Oana Surdu | - preşedintele Secţiei a II-a civile |
Elena Diana Tămagă | - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal |
Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secţia I civilă |
Diana Florea Burgazli | - judecător la Secţia I civilă |
Maricel Nechita | - judecător la Secţia I civilă |
Liviu Eugen Făget | - judecător la Secţia I civilă |
Cristina Dobrescu | - judecător la Secţia I civilă |
Mărioara Isailă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Minodora Condoiu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ştefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Mihaela Mîneran | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Cristinel Grosu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Veronica Dumitrache | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Mihnea Adrian Tănase | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Andra Monica Asănică | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Emilian Constantin Meiu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
Dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive personalului din sistemul justiţiei, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, au natura juridică a unor drepturi asimilate salariilor în sensul art. 76 din Codul fiscal pentru care se reţin impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii (contribuţii de asigurări sociale, contribuţii de asigurări sociale de sănătate, contribuţii pentru şomaj şi contribuţia asiguratorie pentru muncă) sau, dimpotrivă, reprezintă despăgubiri pentru care nu se reţin impozit şi contribuţii conform art. 62 alin. (1) lit. h) coroborat cu art. 2 alin. (2), art. 137, 155, 185, 186, 187 şi 2202 din Codul fiscal.
5. După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
6. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 mai 2025, în Dosarul nr. 5.527/99/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)
Art. 35. - Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege sunt lunare, în formă brută şi supuse impozitării, potrivit legii."
9. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii)
f) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii; (...)"
10. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal)
(...) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...)
p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanţe, executorii de drept; (...)
(1) Beneficiarii de venituri din salarii şi asimilate salariilor datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri, cu excepţia persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu sunt rezidenţi fiscali români, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 82. (...)
(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuţi la art. 136, datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri realizate din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România:
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţii de asigurări sociale şi în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situaţiile prevăzute la art. 60. (...)
(1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor. Instituţiile prevăzute la art. 136 lit. d)-f), precum şi persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligaţia de a calcula contribuţia de asigurări sociale pe care o datorează potrivit legii, după caz. (...)
(1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri:
(1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum şi plătitorii de venituri din pensii, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. f3) şi f7), au obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor ori venituri din pensii."
11. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel B, calcularea şi restituirea sumelor reprezentând impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii (contribuţii de asigurări sociale, contribuţii de asigurări sociale de sănătate, contribuţii de asigurări pentru şomaj şi contribuţii asigurătorii pentru muncă), reţinute în mod nelegal din drepturile acordate cu titlu de despăgubiri civile, conform Deciziei civile nr. 601/A din 22 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel T. M., întocmirea declaraţiilor rectificative privind lipsa obligaţiei de plată a impozitului şi contribuţiilor obligatorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi stoparea reţinerii pe viitor a acestora până la achitarea integrală a debitului şi actualizarea diferenţelor reţinute nelegal.
12. În motivare s-a arătat că, prin decizia definitivă anterior menţionată, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., precum şi la alocarea sumelor necesare pentru plata acestor diferenţe, începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare.
13. Drepturile aferente acestui titlu executoriu i-au fost achitate parţial, întrucât la calcularea sumelor restante pârâta a reţinut impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii (contribuţii de asigurări sociale, contribuţii de asigurări sociale de sănătate, contribuţii de asigurări pentru şomaj şi contribuţii asigurătorii pentru muncă), deşi aceste taxe nu erau datorate.
14. Reclamantul a arătat că diferenţa juridică între compensaţii şi drepturi salariale a fost clarificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, stabilindu-se că: "drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu.
Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi."
15. Totodată, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că: "Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri", ceea ce înseamnă că toate drepturile provenite din nerespectarea reglementărilor salariale ca urmare a discriminării au natura juridică a unor despăgubiri băneşti.
16. Astfel, sumele încasate nu reprezintă remuneraţia pentru munca prestată, ci o compensaţie pentru prejudiciul suferit, care a fost generat de tratamentul inechitabil la care a fost supus reclamantul, de unde rezultă că acestea nu au natura juridică a veniturilor salariale în sensul art. 76 din Codul fiscal şi, în consecinţă, nu sunt supuse impozitului pe venit, conform art. 62 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, şi nici nu sunt supuse contribuţiilor sociale obligatorii, conform art. 137 din Codul fiscal.
17. Pentru despăgubirile băneşti nu există temei legal de a se percepe impozit şi contribuţii cu reţinere la sursă, având în vedere prevederile art. 62 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, potrivit cărora: "în înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: (...) h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale".
18. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, în acord cu Decizia nr. 4/2024 a instanţei supreme (paragrafele 95, 96 şi 98), despăgubirile la care este îndreptăţit reclamantul conform deciziei definitive invocate în susţinerea acţiunii reprezintă echivalentul unor diferenţe salariale care sunt circumscrise prevederilor legale aplicabile drepturilor salariale.
20. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dacă în cursul judecăţii proceselor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
21. Conform art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, dispoziţiile ei se aplică proceselor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
22. În speţă, reclamantul are calitatea de judecător, iar, printr-o hotărâre definitivă, a obţinut plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.
23. Reclamantul face parte, aşadar, din categoria personalului plătit din fonduri publice, plata drepturilor aferente deciziei definitive fiind realizată, în acord cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.
24. După obiectul cauzei, instanţa este chemată să lămurească dacă se reţin contribuţiile sociale (C.A.S., C.A.S.S., şomaj etc.) pentru drepturile băneşti acordate prin hotărâri judecătoreşti, atunci când acestea au fost calificate ca având natura juridică a unor despăgubiri, ceea ce ar putea implica restituirea sumelor aferente acestor drepturi de la bugetul de stat.
25. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanţei supreme este permisă în cazul în care asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat prin decizie de dezlegare a unei chestiuni de drept sau de recurs în interesul legii. Din verificările efectuate pe portalul instanţei supreme se constată că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări şi nu s-au pronunţat decizii cu privire la această chestiune de drept.
26. Instanţa de trimitere a considerat că despăgubirile la care este îndreptăţit reclamantul, conform hotărârii definitive invocate, reprezintă echivalentul unor diferenţe salariale care sunt circumscrise prevederilor legale aplicabile drepturilor salariale, a căror întindere se stabileşte prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de legislaţia de salarizare anterioară pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în raport cu nivelul instanţei şi al funcţiei ocupate de către reclamant, cu aplicarea plafonului legal stabilit de noua lege de salarizare în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017, la care face trimitere art. 38 alin. (6) din acest act normativ, relevante fiind paragrafele 96 şi 98 ale Deciziei nr. 4/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
27. Aşadar, în ipoteza expusă de reclamant, drepturile stabilite conform hotărârii definitive invocate reprezintă echivalentul unor diferenţe salariale care sunt circumscrise prevederilor legale aplicabile drepturilor salariale, inclusiv art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii şi art. 78 alin. (1), art. 146 alin. (1) şi art. 168 din Codul fiscal.
28. Părţile nu au formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării.
29. Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă.
30. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, că:
- drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri;
- cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi;
- indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.
32. Temeiul sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
33. Potrivit art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze."
34. Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
35. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile:
a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024;
b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac;
c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept;
d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
36. Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect restituirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii pretins nedatorate din drepturile acordate printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
37. Pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; astfel, în considerarea scopului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sintagma "drepturi de naturală salarială" trebuie interpretată extensiv, astfel încât să includă toate drepturile ataşate raporturilor de serviciu sau de muncă în condiţiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.
38. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.
39. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii" (spre exemplu, Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).
40. Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.
41. De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a ţinut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".
42. În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).
43. Se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul, noţiunii de "chestiune de drept" neputându-i fi subsumat însuşi obiectul cererii de chemare în judecată.
44. Chestiunea de drept supusă dezlegării nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispoziţiile legale incidente nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neargumentându-se riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.
45. Or, absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, precum şi punctul de vedere clar exprimat al instanţei de trimitere relevă, în realitate, o solicitare de soluţionare, în concret, a raportului dedus judecăţii.
46. Prin raportare la aceste exigenţe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecăţii, în funcţie de particularităţile speţei rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Iaşi.
47. În egală măsură, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţei de trimitere suficiente repere interpretative pentru soluţionarea cauzei cu care a fost învestită.
48. Astfel, în considerentele obligatorii cuprinse în paragrafele 95 şi 96 ale Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024, s-a statuat că: "Reţinând aşadar că despăgubirile echivalente drepturilor salariale rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare (...), nu au fost de natură a schimba cadrul legal de determinare a cuantumului indemnizaţiei de încadrare, instanţa supremă constată, totuşi, că aceste despăgubiri au fost determinate şi acordate prin raportare la norme legale, respectiv la dispoziţiile ce reglementează coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru o anumită categorie de magistraţi (...), valoarea acestor despăgubiri fiind aşadar circumscrisă unor prevederi legale aplicabile drepturilor salariale.
Prin urmare, atât timp cât despăgubirile stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă echivalentul unor diferenţe salariale calculate prin aplicarea unor anumiţi coeficienţi de multiplicare prevăzuţi de lege, ca element component variabil pentru determinarea indemnizaţiilor de încadrare, în raport cu dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 mai sus analizată, trebuie să se ţină seama de dispoziţiile legale incidente în privinţa acestor diferenţe de drepturi salariale, inclusiv de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, de îndată ce dispoziţiile acestui act normativ şi ale anexelor sale devin aplicabile."
49. Faţă de aceste statuări, este facil a concluziona şi că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanţei de trimitere în soluţionarea cauzei deduse judecăţii. De altfel, deşi în cuprinsul încheierii de sesizare se face referire la Decizia nr. 4/2024 dată în recurs în interesul legii, instanţa de trimitere nu a argumentat în concret de ce aceste dezlegări nu ar fi suficiente pentru lămurirea modului în care dispoziţiile legale incidente trebuie aplicate în cauză, astfel că, implicit, nu a dat eficienţă dezlegărilor jurisdicţionale obligatorii cu privire la condiţiile sesizării instanţei supreme în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
50. Instanţa supremă subliniază că, în condiţiile în care dezlegările anterioare obligatorii pe anumite probleme de drept facilitează interpretarea şi aplicarea şi a altor dispoziţii legale decât cele analizate în cadrul sesizărilor precedente, nu se mai impune o nouă sesizare, în caz contrar potenţându-se o diluare nepermisă atât a rolului instanţei de trimitere de a interpreta şi aplica legea care circumscrie situaţia factuală dedusă judecăţii, cât şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
51. În atare situaţie, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
Dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive personalului din sistemul justiţiei, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, au natura juridică a unor drepturi asimilate salariilor în sensul art. 76 din Codul fiscal pentru care se reţin impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii (contribuţii de asigurări sociale, contribuţii de asigurări sociale de sănătate, contribuţii pentru şomaj şi contribuţia asiguratorie pentru muncă) sau, dimpotrivă, reprezintă despăgubiri pentru care nu se reţin impozit şi contribuţii conform art. 62 alin. (1) lit. h) coroborat cu art. 2 alin. (2), art. 137, 155, 185, 186, 187 şi 2202 din Codul fiscal.