§ 10. - Decizia 377/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi ale art. 70 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968
M.Of. 917
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2020
6. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, exprimându-şi opinia, reţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Relativ la critica referitoare la caracterul perpetuu al obligaţiei suspectului sau inculpatului de înştiinţare a organelor judiciare despre schimbarea locuinţei, reţine că această obligaţie are o configuraţie temporală bine stabilită, operând exclusiv pe durata procesului penal derulat împotriva unei anumite persoane. Astfel, constată că momentul în care debutează această obligaţie este cel al aducerii la cunoştinţă de către organele judiciare, urmând ca ea să înceteze atunci când în cauză se pronunţă o soluţie definitivă. Obligaţia de aducere la cunoştinţa organelor judiciare a schimbării locuinţei se înscrie în setul de obligaţii pe care legiuitorul le poate pune, în mod firesc, în sarcina participanţilor la procesul penal. Aceasta nu poate fi considerată, în mod automat, ca o încălcare a dreptului la apărare ori la libertatea individuală a persoanei, pe de o parte, pentru că niciunul dintre aceste drepturi nu are caracter absolut, aşa cum s-a subliniat în mod constant şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, constată că obligaţia în discuţie nu este nici excesivă, aceasta presupunând din partea destinatarilor ei doar bună-credinţă în relaţia cu organele judiciare şi un minim efort, mai ales în contextul multitudinii de mijloace de comunicare la distanţă care pot fi utilizate pentru a lua legătura cu organele judiciare. Cât priveşte prezumţia pe care o instituie norma criticată, de luare la cunoştinţă a actelor de procedură emise şi comunicate suspectului sau inculpatului în procesul respectiv, constată că aceasta are un dublu rol, extrem de important pentru buna desfăşurare a procesului penal. Astfel, pe de o parte, această prezumţie constituie o sancţiune a suspectului sau a inculpatului nediligent ori de rea-credinţă pe parcursul procesului penal, iar, pe de altă parte, utilizarea acestei prezumţii permite desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor penale în cazurile în care suspecţii sau inculpaţii îşi schimbă locuinţa fără a anunţa nici organele judiciare şi nici autorităţile care ţin evidenţa datelor de identificare a persoanelor, aşa încât comunicarea efectivă către aceştia a actelor de procedură devine imposibilă fără vreo culpă din partea organelor judiciare. Apreciază, totodată, că noţiunea de "schimbare de locuinţă" nu poate fi considerată vagă, fiind evident că prin această sintagmă legiuitorul a urmărit să desemneze imobilul, adresa unde o anumită persoană locuieşte efectiv şi, implicit, unde poate fi găsită în mod obişnuit pentru a-i fi comunicate actele de procedură într-o cauză penală.