§ 18. - Decizia 376/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 625

În vigoare
Versiune de la: 16 August 2016
13. Judecătoria sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.556D/2015, opinează că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Imunitatea parlamentară este reglementată ca o măsură de protecţie a parlamentarului, pentru ca acesta să beneficieze astfel de toate condiţiile necesare exercitării mandatului său, în deplină concordanţă cu principiile şi convingerile sale politice, Imunitatea parlamentară, din punctul de vedere al iresponsabilităţii juridice, previne declanşarea sau stabilirea unor consecinţe nefavorabile asupra parlamentarului pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului său, fie ele civile, penale sau contravenţionale. Cu toate acestea, imunitatea parlamentară nu operează decât în legătură cu voturile şi opiniile politice ale parlamentarului, astfel cum rezultă cu claritate din art. 72 alin. (2) din Constituţie. În exercitarea funcţiei sale, pe lângă exprimarea de voturi şi opinii politice, parlamentarul are diverse atribuţii stabilite în mod specific prin lege, iar imunitatea sa parlamentară nu îi poate înlătura răspunderea pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea deficitară a acestor atribuţii. Mai exact, câtă vreme atribuţiile instituite de lege nu se referă la dreptul parlamentarului de a-şi exercita în mod liber mandatul politic, prin exprimarea de voturi şi opinii, nerespectarea lor poate fi sancţionată fie disciplinar, fie contravenţional în acest context, instanţa judecătorească arată că, "prin Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, este reglementată şi instituţia răspunderii disciplinare a parlamentarului, stipulându-se totodată că acesta poate răspunde şi contravenţional pentru săvârşirea unor contravenţii în legătură cu atribuţiile de serviciu (art. 90)". Prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 instituie o răspundere contravenţională a parlamentarului pentru neîndeplinirea unor atribuţii privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare, motiv pentru care nu pot fi considerate că intră în sfera de incidenţă a imunităţii parlamentare. În dosarele nr. 1.438D/2015 şi nr. 1.556D/2015 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.