Decizia 376/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică
M.Of. 373
În vigoare Versiune de la: 1 Iunie 2012
Decizia 376/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică
Dată act: 26-apr-2012
Emitent: Curtea Constitutionala
Petre Lăzăroiu | - preşedinte |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Mircea Ştefan Minea | - judecător |
Iulia Antoanella Motoc | - judecător |
Ion Predescu | - judecător |
Puskas Valentin Zoltan | - judecător |
Tudorel Toader | - judecător |
Ingrid Alina Tudora | - magistrat-asistent |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, excepţie ridicată de Ecaterina Rotaru în Dosarul nr. 16.037/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 788D/2011.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că reglementarea criticată a fost abrogată prin art. 89 pct. 2 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, soluţia legislativă criticată fiind preluată în art. 861 din noul Cod civil. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume, Decizia nr. 143/2003 sau Decizia nr. 627/2011.
Prin Încheierea din 25 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 16.037/215/2009, Tribunalul Dolj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, excepţie ridicată de Ecaterina Rotaru într-o cauză având ca obiect fond funciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, dreptului la moştenire şi accesului liber la justiţie, deoarece nu poate beneficia de restituirea proprietăţilor preluate abuziv de stat, ca urmare a faptului că, deşi terenul la care este îndreptăţit este liber, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, conform Legii nr. 247/2005, în instanţă se solicită anularea titlului său de proprietate, pe motiv că terenul face parte din domeniul public al statului. Mai mult, arată că, în situaţia în care titlul de proprietate este anulat şi se invocă faptul că nu există teren pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate, autoarea excepţiei nu are nicio altă cale de a primi terenul înapoi, nici măcar pe calea acţiunii în revendicare.
De asemenea, consideră că, "prin anularea titlului de proprietate şi negarea dreptului său la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament", se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. În final, autoarea excepţiei apreciază că trebuie avută în vedere şi jurisprudenţa CEDO referitoare la restituirea proprietăţilor, deoarece există numeroase cauze în care statul român a fost obligat la respectarea legilor proprietăţii.
Tribunalul Dolj - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin prevederile de lege criticate nu este restrâns dreptul autoarei excepţiei de a cere şi a obţine în justiţie retrocedarea terenurilor, în conformitate cu Legea fondului funciar nr. 16/1931, ci se statuează asupra regimului proprietăţii statului privind bunurile ce fac obiectul domeniului public, odată ce acestea au fost declarate şi încadrate ca atare.
În speţă însă, problema care se pune nu este dreptul la retrocedarea terenului, ci dreptul de a fi stabilit amplasamentul terenului supus restituirii într-un perimetru aflat în domeniul public, fără efectuarea formalităţilor prealabile dezafectării acestuia din domeniul public. În susţinerea conformităţii reglementării criticate cu Legea fundamentală, instanţa invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume, deciziile nr. 143/2003, nr. 107/2004 sau nr. 627/2011, prin care s-a statuat că prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, care, la data sesizării Curţii Constituţionale, aveau următorul conţinut:
"(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii;
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută."
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin art. 89 pct. 2 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, prevederile de lege criticate au fost abrogate.
Soluţia legislativă criticată a fost însă preluată, în esenţă, în cuprinsul art. 861 din noul Cod civil, intitulat "Caracterele dreptului de proprietate publică", care prevede că "(1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.
(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(3) În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate."
Având în vedere că textul legal criticat şi-a produs efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în cauza concretă dedusă judecăţii, Curtea va analiza constituţionalitatea prevederilor de lege cu care a fost sesizată, potrivit principiului tempus regit actum. În acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.
Autoarea excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetăţenii art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 46 referitor la dreptul la moştenire şi art. 136 alin. (1) şi (6) privind proprietatea. De asemenea, apreciază că textul de lege criticat contravine şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate.
În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 143 din 10 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 3 iulie 2003, şi Decizia nr. 627 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 22 iulie 2011, prin care Curtea a statuat că prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale.
Prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile legale criticate stabilesc regimul proprietăţii publice, dezvoltând şi precizând conţinutul dispoziţiei art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit căreia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". În temeiul acestui principiu constituţional, dezvoltat prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, bunurile care fac obiect al proprietăţii publice sunt scoase din circuitul civil general.
Or, este evident că inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci, ca o consecinţă, şi imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin orice mod de dobândire reglementat de lege, atâta timp cât bunurile îşi păstrează regimul juridic de proprietate publică.
De asemenea, Curtea a constatat că prin textul de lege criticat nu este restrâns nici dreptul de a formula o acţiune în revendicare, ci se statuează asupra regimului proprietăţii statului privind bunurile ce fac obiectul proprietăţii publice, odată ce acestea au fost astfel declarate.
În aceste condiţii, nu este încălcat nici accesul la justiţie al celor interesaţi şi nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Ca atare, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci instituie doar o protecţie legală a dreptului de proprietate publică a statului, drept de proprietate asupra căruia nu se poate dispune, atâta timp cât art. 136 alin. (4) din Constituţie prevede că bunurile ce fac obiectul acestei forme de proprietate sunt inalienabile.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »