§ 34. - Decizia 376/2008 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. 12 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

M.Of. 407

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2008
Astfel, prin Decizia nr. 60 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, Curtea a decis că atribuţiile pe care le au comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere se referă strict la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor locale şi la validarea cererilor privind reconstituirea şi constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar, ale Legii nr. 169/1997, precum şi ale Legii nr. 1/2000, acestea exercitând, în acest sens, atribuţii administrativ-jurisdicţionale.