§ 55. - Decizia 375/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) penultima teză din Codul muncii, raportat la art. 103 alin. (1) şi (2), art. 104 alin. (3) lit. a) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

M.Of. 28

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2026
"(...) dispoziţiile Legii nr. 263/2010 reglementează doar condiţiile în care asiguraţii pot obţine dreptul la pensie şi nu instituie o obligaţie a persoanelor de a se pensiona la împlinirea condiţiilor legale de pensionare. Încetarea de drept a contractului de muncă la împlinirea condiţiilor legale de pensionare este prevăzută însă în art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003. Reglementarea prevede însă trei teze distincte: prima teză se referă la încetarea contractului de muncă «la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare», în timp ce a doua şi a treia teză stabilesc încetarea raportului de muncă «la data comunicării deciziei de pensie», respectiv «la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II». Curtea apreciază că doar în prima teză încetarea contractului de muncă are loc ope legis, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de stagiu şi vârstă legale de pensionare, în timp ce în a doua teză, încetarea are loc ca urmare a exprimării opţiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condiţiile permise de lege. În aceste condiţii este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinţei exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificaţia încălcării dreptului la muncă al salariatului."