Nou § 53. - Decizia 374/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ''Dacă, în cazul solicitării formulate în condiţiile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 de către poliţia rutieră sau cea locală, referitoare la obţinerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, atunci când comunicarea, realizată prin poştă, s-a restituit cu menţiunea ''expirat termen de păstrare'', iar proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul nu a optat pentru modalitatea de comunicare prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, comunicarea se realizează prin afişare la sediul sau domiciliul contravenientului conform art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001?''

M.Of. 34

În vigoare
Versiune de la: 19 Ianuarie 2026
21. S-a argumentat că, în ipoteza restituirii solicitării de comunicare a datelor persoanei care a condus autovehiculul, nu se poate reţine că petentului i s-a comunicat în mod efectiv adresa, întrucât nu a semnat de primire şi nici nu a refuzat primirea corespondenţei, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reţinute, având în vedere că intimatul avea obligaţia să comunice înştiinţarea prin afişare la sediul/domiciliul contravenientului, această modalitate de comunicare fiind subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.