Nou § 33. - Decizia 374/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ''Dacă, în cazul solicitării formulate în condiţiile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 de către poliţia rutieră sau cea locală, referitoare la obţinerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, atunci când comunicarea, realizată prin poştă, s-a restituit cu menţiunea ''expirat termen de păstrare'', iar proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul nu a optat pentru modalitatea de comunicare prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, comunicarea se realizează prin afişare la sediul sau domiciliul contravenientului conform art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001?''

M.Of. 34

În vigoare
Versiune de la: 19 Ianuarie 2026
În acelaşi sens a observat că, în condiţiile în care adresa nu a fost afişată, există dificultăţi în a se stabili data săvârşirii contravenţiei, în condiţiile în care chiar dacă procesul-verbal cuprinde o asemenea dată, aceasta nu este corectă din moment ce termenul de 5 zile curge de la primirea adresei, iar în cauză nu se poate determina momentul în care a început acest termen să curgă. Astfel, pentru a se reţine vinovăţia petentei în conduita adoptată - necomunicarea datelor organelor de poliţie - trebuie să se poată reţine că petenta a cunoscut efectiv conţinutul notificării.