§ 28. - Decizia 373/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. e) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia

M.Of. 398

În vigoare
Versiune de la: 27 Mai 2008
Prevederile art. 7 lit. e) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate într-o altă cauză, ridicată de acelaşi autor şi cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 772 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, s-a statuat că prevederile Legii nr. 213/1998 reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, republicată, care prevăd că: "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori institut iilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, regiile autonome de stat nu pot avea în proprietate bunuri ce aparţin proprietăţii publice a statului sau unităţilor administrativ-teritoriale decât în administrare, concesionare sau închiriere, precum şi în regim de comodat.