§ 53. - Decizia 37/2023 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă
M.Of. 660
În vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2023
37. În susţinerea acestei interpretări s-a considerat că stingerea obligaţiei debitorului faţă de creditor nu prezintă relevanţă în procedura reglementată de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă atât timp cât aceasta intervine ulterior împlinirii termenului de 3 luni. Astfel, debitorul poate fi obligat la plata penalităţilor aferente perioadei în care nu şi-a îndeplinit obligaţia, creditorul putând reitera cererea de stabilire a sumei definitive la fiecare 3 luni. Dacă ar fi acceptată interpretarea contrară, executarea cu întârziere a obligaţiei ar rămâne fără consecinţe, iar creditorul ar fi lipsit de o formă de constrângere instituită de lege în favoarea sa.