§ 29. - Decizia 37/2008 [A] pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind raportul dintre infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal şi infracţiunile de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală şi de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute în art. 180, 181 şi 189 din acelaşi cod, sub aspectul încadrării lor juridice în unul sau mai multe dintre textele de lege menţionate

M.Of. 177

În vigoare
Versiune de la: 23 Martie 2009
În fine, nu există echivalenţă nici între factorii elementului subiectiv, deoarece infracţiunile contra persoanei sau libertăţii sunt săvârşite cu intenţia (directă sau indirectă) de a produce suferinţe fizice ori vătămări corporale sau ale sănătăţii, respectiv lipsirea de libertate, în timp ce în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului făptuitorul prevede şi urmăreşte sau acceptă însăşi punerea în primejdie gravă a întregului organism al minorului sub componenta sa fizică ori mintală.