§ 34. - Decizia 368/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

M.Of. 998

În vigoare
Versiune de la: 19 Octombrie 2021
26. În ceea ce priveşte noţiunea de "suprafaţă afectată", apreciată de autoarea excepţiei ca nefiind definită în legislaţie, având în vedere operaţiunile vizate, şi anume exploatările de carieră, balastierele, sondele de gaze şi petrol, lucrările de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind ridicările topografice, precum şi alte excavări, Curtea observă că prin art. 3 pct. 21 din Legea minelor nr. 85/2003 este definit "perimetru de prospecţiune, explorare şi exploatare" ca fiind aria corespunzătoare proiecţiei la suprafaţă a conturului părţii din scoarţa terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de prospecţiune, explorare, respectiv de exploatare, precum şi suprafeţele necesare desfăşurării activităţilor de prelucrare, preparare a resurselor minerale şi de stocare a produselor reziduale miniere.