§ 30. - Decizia 367/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi'' din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale

M.Of. 630

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2019
24. În fine, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 209/2015, Curtea constată că textul de lege criticat stabileşte beneficiarii "actului de clemenţă", legiuitorul fiind singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de exonerare de la plată a unor obligaţii fiscale de către anumite categorii de contribuabili, cât şi condiţiile în care se realizează această măsură fiscală. În acest sens, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, nicio normă constituţională nu interzice acordarea de facilităţi fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale şi sociale a statului. Tot astfel, Curtea a reţinut că nicio normă constituţională nu interzice stabilirea condiţiilor de acordare sau de retragere a facilităţilor fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili în funcţie de necesităţile perioadei de referinţă.