§ 13. - Decizia 367/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi'' din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale

M.Of. 630

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2019
9. Apreciază că remediul pentru a asigura unitatea şi egalitatea de tratament juridic, fără nicio discriminare şi fără niciun privilegiu, este de a constata neconstituţionalitatea sintagmei "şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi" din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, urmând ca, în situaţia contribuabililor care s-au conformat unor astfel de obligaţii fiscale, ce au fost anulate, să li se restituie, pe bază de cerere, în temeiul prevederilor art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 209/2015 şi al normelor de punere în aplicare a acesteia.