Nou § 80. - Decizia 363/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea unor dispoziţii privind raporturile dintre executant şi autoritatea contractantă, născute dintr-un contract de execuţie de lucrări încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

M.Of. 1126

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
49. În recursul declarat împotriva deciziei Tribunalului Covasna, una dintre criticile formulate de pârât se referă, în esenţă, la faptul că nu poate fi atrasă răspunderea sa delictuală, în condiţiile în care părţile se află într-un raport contractual special, născut ca urmare a atribuirii contractului în urma parcurgerii procedurii de achiziţie publică.