Nou § 72. - Decizia 363/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea unor dispoziţii privind raporturile dintre executant şi autoritatea contractantă, născute dintr-un contract de execuţie de lucrări încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

M.Of. 1126

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
41. Astfel, instanţa de trimitere a fost învestită în mod legal cu soluţionarea recursului formulat de reclamantă împotriva deciziei Tribunalului Covasna, prin care s-a admis apelul declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamantă şi, în consecinţă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 62.361,66 lei cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare.