§ 34. - Decizia 363/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20^1 alin. (1), (2) şi (2^1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

M.Of. 1286

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2024
25. Prin Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 6 decembrie 2018, dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 80/1995 au fost completate cu trei noi alineate, introducându-se astfel alin. (21) care a prevăzut posibilitatea acordării compensaţiei lunare pentru chirie şi în situaţia în care cadrele militare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (2), respectiv nu deţin o locuinţă proprietate personală în garnizoana în care îşi desfăşoară activitatea, nici ei şi nici soţiile sau soţii acestora, contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe. Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 17 din Legea nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 13 mai 2019, acelaşi drept a fost acordat şi în situaţia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.