§ 9. - Decizia 363/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 775

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2023
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că măsura dispusă de textul de lege criticat este restrictivă şi disproporţionată, deoarece prevede încetarea de drept a contractului de muncă în mod definitiv, pentru o perioadă nedeterminată, în timp ce pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unei funcţii sau profesii care ar fi folosit la săvârşirea unei infracţiuni se poate dispune pentru o perioadă limitată de timp, respectiv între 1 şi 5 ani. Astfel, potrivit art. 66 lit. g) din Codul penal, libertatea cetăţeanului de a-şi alege profesia şi locul de muncă poate fi restrânsă doar pentru o perioadă limitată, de la 1 la 5 ani; or, Codul muncii impune, ca urmare a punerii în aplicare a acestei dispoziţii penale, încetarea definitivă a contractului de muncă al aceleiaşi persoane, peste voinţa celor două subiecte de drept ale raportului de muncă şi fără a fi întrunite exigenţele stabilite de art. 53 din Constituţie în sensul menţinerii proporţionalităţii măsurii aplicate şi a substanţei dreptului, fără abolirea existenţei acestuia.