§ 11. - Decizia 363/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22-25 şi ale art. 50 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum şi a ordonanţei Guvernului în ansamblul său

M.Of. 1012

În vigoare
Versiune de la: 29 Noiembrie 2018
7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, se arată că soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile legale criticate contravine şi normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deciziile de imputare se emit numai pe baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat prin Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998. În consecinţă, instanţa apreciază că prevederile art. 22-25 şi ale art. 50 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 aduc atingere dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, deoarece permit stabilirea şi recuperarea pagubelor fără să fie reglementate prin lege organică.