Nou § 99. - Decizia 362/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi ale art. 274 coroborate cu cele ale art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1102

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2025
66. De asemenea, observând conţinutul întrebării adresate de instanţa de trimitere, în raport cu apărările formulate de ambele părţi în faza procesuală a apelului, se constată că litigiul în discuţie ridică o chestiune de drept veritabilă, suficient de dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. Astfel, în condiţiile în care hotărârile primei instanţe, pronunţate în conflictele de muncă, sunt executorii de drept, iar executarea acestora are caracter provizoriu, se ridică problema stabilirii momentului de la care se reiau raporturile de muncă în ipoteza în care iniţiativa executării sentinţei de reintegrare aparţine angajatorului, iar nu angajatului reintegrat pe postul din care fusese concediat nelegal, fiind necesar a se determina dacă reintegrarea efectivă presupune sau nu presupune emiterea vreunui act din partea angajatorului sau dacă această reintegrare efectivă se produce automat în baza hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă, fie de la momentul pronunţării, fie de la momentul comunicării respectivei hotărâri. Dificultatea chestiunii de drept rezultă, pe de o parte, din nestipularea în Codul muncii a vreunei obligaţii a angajatorului în vederea reintegrării efective a salariatului concediat nelegal, distinctă de obligaţia conţinută de hotărârea judecătorească, iar, pe de altă parte, din necesitatea coroborării dispoziţiilor legale speciale din materia dreptului muncii cu dispoziţiile de drept comun privind executarea obligaţiilor de a face stabilite printr-un titlu executoriu.