§ 23. - Decizia 362/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 769

În vigoare
Versiune de la: 24 August 2023
17. Cu privire la principiul neretroactivităţii legii, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004).