§ 18. - Decizia 362/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 769

În vigoare
Versiune de la: 24 August 2023
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, introdus prin art. I pct. 48 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. Textul de lege criticat are următorul conţinut normativ: "Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior."