§ 28. - Decizia 361/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006
M.Of. 542
În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2014
17. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate mai arată că, potrivit art. 73 din Constituţie, un act normativ de rang inferior nu poate să contravină sau să instituie obligaţii suplimentare, altele decât cele prevăzute într-o lege de rang superior, referindu-se în mod special la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 343/2010, ordin care a fost emis avându-se în vedere prevederile art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, potrivit cărora Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice elaborează şi aprobă, prin ordin al preşedintelui, norme tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum. Or, Curtea constată că textul criticat nu creează premisele necesare ca printr-un act normativ de reglementare inferioară să se aducă modificări sau completări la cadrul normativ primar în domeniu, art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 fiind suficient de clar, precis si previzibil.