§ 33. - Decizia 360/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

M.Of. 891

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2018
24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie a art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că nu se poate reţine discriminarea celor care au dobândit titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, în raport cu alte categorii de persoane ce beneficiază de indemnizaţii, deoarece situaţia în care se află acestea este obiectiv diferită, astfel că instituirea unui tratament juridic diferenţiat este justificată. Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 373 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 9 iulie 2015, paragraful 20).