§ 62. - Decizia 36/2024 [A] pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dacă reprezintă sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal spaţiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - în intervalul de timp în care accesul publicului nu este permis

M.Of. 776

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2024
50. În susţinerea opiniei s-a arătat că, astfel cum rezultă din Expunerea de motive a Codului penal, incriminarea faptei prevăzute de art. 225 [absorbită în art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal], legiuitorul a avut în vedere faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi sediul persoanei juridice sau sediul profesional al persoanei fizice beneficiază de protecţia conferită de art. 8 din Convenţie. S-a reţinut că, în jurisprudenţa sa, Curtea a abordat o concepţie extensivă asupra noţiunii de "domiciliu", care include şi localurile profesionale, fără însă a trata problema sediului profesional al persoanei juridice într-o manieră profund independentă faţă de persoana fizică, faţă de viaţa privată a individului, angajat în cadrul persoanei juridice.