§ 160. - Decizia 36/2024 [A] pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dacă reprezintă sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal spaţiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - în intervalul de timp în care accesul publicului nu este permis

M.Of. 776

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2024
121. Într-adevăr, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a extins noţiunea de "domiciliu" - componentă a vieţii private protejate de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de la spaţiul în care o persoană locuieşte la biroul/cabinetul unei persoane care exercită o profesie liberală (Cauza Niemietz c. Germaniei din data de 16 decembrie 1992), apoi, în anumite circumstanţe, la sediul social, agenţiile sau localurile profesionale, sediul comercial ale persoanei juridice (Cauza Société Colas Est şi alţii c. Franţei din data de 16 aprilie 2002; Cauza Buck c. Germaniei din data de 28 aprilie 2005).