§ 116. - Decizia 36/2024 [A] pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dacă reprezintă sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal spaţiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - în intervalul de timp în care accesul publicului nu este permis
M.Of. 776
În vigoare Versiune de la: 7 August 2024
102. Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a precizat că aceasta protejează dreptul la domiciliu care este un concept autonom şi prin care "se înţelege şi locul în care o persoană îşi desfăşoară activitatea cotidiană în mod constant şi continuu". Noţiunea de domiciliu a fost extinsă şi asupra "sediului profesional" (Cauza Niemietz c. Germaniei, paragrafele 29-31), precum şi asupra "sediilor sociale, filialelor sau al altor sedii profesionale ale unei societăţi" (Cauza Société Colas Est ş.a. c. Franţei, paragraful 41). Această protecţie a domiciliului a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în contextul existenţei unor ingerinţe din partea autorităţilor publice, ceea ce echivalează cu efectele verticale ale protecţiei oferite de art. 8 din Convenţie. Astfel, în jurisprudenţa Curţii au fost identificate ca reprezentând ingerinţe în exercitarea acestui drept: distrugerea domiciliului, refuzul autorizării persoanei dislocate să se întoarcă la domiciliul ei, percheziţia, vizite efectuate de poliţişti la magazinul unei persoane, ocuparea şi deteriorarea unei proprietăţi, diseminarea unor fotografii din interiorul unei case, o decizie de expropriere sau luarea unor măsuri de amenajare în domeniul urbanismului. Din acest motiv, Curtea a fost riguroasă şi a acordat o mare importanţă noţiunii de domiciliu pe care a extins-o pe cale jurisprudenţială dincolo de sfera vieţii private personale şi sociale, cuprinzând şi viaţa privată profesională. Totuşi, protecţia domiciliului funcţionează şi pe orizontală, în relaţiile dintre particulari, şi are în vedere adoptarea de către autorităţile naţionale a unor măsuri pozitive destinate să asigure respectarea acestui drept (cauzele Surugiu c. României, paragraful 59, Novoseletskiy c. Ucrainei, paragraful 68). Incriminarea de către legiuitorul român a infracţiunii distincte de violare a sediului profesional şi a variantelor agravate care o includ se înscrie în categoria obligaţiilor pozitive pe care statul le are în baza respectării dreptului la domiciliu, ce reiese din art. 8 din Convenţie, în situaţia în care încălcarea ar proveni din partea unei persoane private. Aşa cum reiese însă din jurisprudenţa Curţii referitoare la art. 8 din Convenţie, marja de apreciere a statelor este mai mare, pe orizontală în cazul în care eventualele încălcări ar putea proveni din partea unor persoane private.