§ 63. - Decizia 359/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3), a sintagmei ''sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)'' cuprinse în art. 57 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
M.Of. 964
În vigoare Versiune de la: 4 Octombrie 2022
55. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, precitată, paragrafele 21, 22 şi 24, a constatat că drepturile fundamentale, care nu sunt absolute prin natura lor, pot fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Atât timp cât textele legale criticate, prin soluţia legislativă promovată, nu reglementează cu privire la configurarea normativă a acestor drepturi, respectiv cu privire la stabilirea conţinutului şi limitelor acestora, ci se referă la o restrângere a exercitării drepturilor, este incident art. 53 din Legea fundamentală. Curtea a constatat că din analiza art. 53 din Legea fundamentală reies condiţiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective de natură legală sau convenţională; restrângerea exerciţiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune şi doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în una dintre ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie; restrângerea să fie proporţională cu cauza care a determinat-o şi să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanţa dreptului (a se vedea şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). În ceea ce priveşte analiza proporţionalităţii ingerinţei, Curtea a reţinut că principiul proporţionalităţii, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituţie, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar. Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o. Curtea a reiterat faptul că acesta este şi sensul dat dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală de către Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa constantă. În ceea ce priveşte proporţionalitatea unei măsuri de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale din perspectiva duratei pentru care aceasta se impune, Curtea, prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 48, a constatat existenţa unei proporţionalităţi obiective ce se circumscrie stabilirii de către legiuitor a termenului maxim pentru care măsura poate fi dispusă şi a unei proporţionalităţi subiective ce se circumscrie situaţiei de fapt şi de drept existente la momentul dispunerii măsurii. Curtea a apreciat că analiza proporţionalităţii obiective ţine de resortul contenciosului constituţional, pe când analiza proporţionalităţii subiective ţine de resortul instanţei judecătoreşti chemate să se pronunţe asupra luării/prelungirii acestei măsuri.