§ 62. - Decizia 359/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3), a sintagmei ''sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)'' cuprinse în art. 57 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
M.Of. 964
În vigoare Versiune de la: 4 Octombrie 2022
54. Având în vedere criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca o detenţie să nu fie catalogată drept arbitrară, respectiv să fie efectuată cu bună-credinţă, trebuie să fie strâns legată de motivul de detenţie invocat de autorităţile implicate, locul şi condiţiile de detenţie trebuie să fie adecvate, iar durata detenţiei nu trebuie să depăşească durata necesară în mod rezonabil pentru scopul urmărit. Curtea constată că în cadrul acestei etape a procedurii extrădării legiuitorul are obligaţia pozitivă de a reglementa cadrul necesar pentru ca organele competente să poată verifica toate aspectele incidente, pentru ca măsura privativă de libertate să nu capete un caracter arbitrar. Astfel, Curtea Constituţională apreciază că, în cadrul acestei etape a procedurii extrădării, legiuitorul trebuie să prevadă instanţa competentă, modalitatea de verificare a măsurii privării de libertate a persoanei extrădate, competenţa instanţei de a verifica existenţa cazului de forţă majoră, de a verifica în ce măsură autorităţile implicate puteau să prevadă apariţia cazului de forţă majoră, să evite apariţia acestuia sau să limiteze efectele acestuia, de a verifica existenţa legăturii de cauzalitate între apariţia cazului de forţă majoră şi imposibilitatea predării/preluării persoanei extrădate la data stabilită între statul solicitat şi statul solicitant (acestea din urmă reprezentând aspecte ale conduitei autorităţilor implicate ce ţin de realizarea cu bună-credinţă a atribuţiilor lor legale). Totodată, legiuitorul trebuie să reglementeze o procedură care să poată face posibilă examinarea de către instanţă a existenţei unei posibilităţi reale de extrădare a persoanei în cauză, în condiţiile apariţiei unui caz de forţă majoră a cărui întindere în timp nu poate fi stabilită a priori. Legiuitorul are obligaţia reglementării unei proceduri care, pe de o parte, să permită instanţei ca, în urma analizării tuturor aspectelor incidente, să stabilească dacă privarea de libertate în scopul extrădării a fost de la început justificată şi rămâne astfel în continuare şi, pe de altă parte, să permită instanţei să dispună încetarea măsurii privative de libertate sau înlocuirea acesteia cu altă măsură, în cazul în care se depăşeşte cea necesară în mod rezonabil pentru scopul urmărit.